47,40% dintre cadrele didactice din judeţul Harghita sunt vaccinate
Publicat de MIRELA ROTAR, 9 septembrie 2021, 11:46
Prefectul Harghitei, Szabó Zsolt, a informat azi, într-o conferinţă de presă, că 47,40% dintre cadrele didactice din judeţ au fost vaccinate anti-COVID-19, procentele fiind mai mici în ceea ce priveşte personalul auxiliar şi cel nedidactic.
Potrivit datelor furnizate de prefect, din cele 4.272 de cadre didactice din Harghita, 1.968 sunt vaccinate cu ambele doze, 58 cu doza I, iar 2.247 sunt nevaccinate. De asemenea, la categoria personalului auxiliar, procentul de vaccinare este de 44,89.
Cea mai mică rată de imunizare, de 31,61%, se înregistrează la personalul nedidactic.
Prefectul a subliniat că în Harghita este asigurat stocul de echipamente de protecţie, iar igienizarea spaţiilor este în curs de finalizare.
Totodată, axesta a mai spus că se va lua în calcul purtărea măştii de protecţie în preajma unităţilor şcolare, dacă situaţia epidemiologică o va impune.