46% dintre profesori consideră programa prea încărcată, iar 35% se plâng de obligaţiile birocratice
Publicat de APETRI MARGARETA, 7 iulie 2022, 10:51
Programă încărcată sau inadaptată, obligaţii birocratice, sprijin scăzut de la nivelul Ministerului Educaţiei şi dotări digitale pentru şcoli insuficiente, sunt probleme indicate de către profesori ca principale obstacolele în calea performanţei, relevă un sondaj World Vision.
Conform unui comunicat transmis de organizaţie, 96% dintre profesorii chestionaţi au afirmat că îşi doresc să fie consultaţi prin chestionare privind decizii în domeniul educaţiei şcolare.
Pentru a răspunde acestei nevoi, World Vision a lansat proiectul ‘Inspectoratul Şcolar Civic’ prin care va crea prima platformă de consultare online integrată pentru profesori, elevi şi părinţi.
În cadrul proiectului, organizaţia a realizat un prim chestionar online de consultare, completat de 375 dintre cele 570 cadre didactice înscrise în prima săptămână după lansare.
Proiectul este derulat de World Vision România cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanţat de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.
Andrei Alina