420 de noi cazuri de îmbolnăvire, în ultimele 24 de ore
Publicat de MIRELA ROTAR, 3 iulie 2020, 13:08
Autoritățile au confirmat 28.166 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID–19). Dintre acestea, 20.432 au fost externate, dintre care 19.545 de pacienți vindecați și 887 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare. La ATI, în acest moment, sunt internați 224 de pacienți.
Până astăzi, 1.708 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 21 decese: 12 bărbați și 9 femei, cu vârste cuprinse între 50 și 80 de ani.
Cele mai multe cazuri noi, din zona noastră s-au înregistrat la Brașov, 62, în total fiind 1.615.
În Mureș avem 3 cazuri noi, în total 748, în Sibiu sunt 2 cazuri noi, în total 662, în Harghita 4 cazuri noi, în total 328, iar în Covasna sunt 3 cazuri noi, în total 291.
Bianca Tomuț