441 de noi cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus, în România
Publicat de MIRELA ROTAR, 9 aprilie 2020, 13:28
Astfel, în total sunt confirmate 5.202 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID–19 (coronavirus). Dintre acestea, 647 au fost declarate vindecate și externate. La ATI, în acest moment, sunt internați 178 de pacienți.
Numărul de cazuri confirmate, pe județele din zona noastră, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică sunt : Brașov – 175, Mureș – 146, Sibiu – 90, Covasna – 62 și Harghita – 4 cazuri.
Totodată, până acum, 229 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, au decedat, dintre care 8 în județul Mureș și câte unul în județele Covasna și Brașov.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 25.586 de persoane. Alte 87.400 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Bianca Tomuț