33 de răniţi, printre care români, într-un accident de autocar pe ruta Paris-Londra

Publicat de Corina Muntean, 3 noiembrie 2019, 17:51
Treizeci şi trei de persoane au fost rănite – dintre care patru grav – duminică pe o autostradă din nordul Franţei într-un accident în care a fost implicat un autocar care asigura legătura Paris-Londra, au anunţat autorităţile regionale franceze, informează AFP.
Potrivit sursei citate, printre pasageri se aflau cetăţeni din România, SUA, Spania, Australia, Olanda, Rusia şi Marea Britanie.
Dintre cele 33 de persoane aflate la bord, cu tot cu şoferul, 29 au fost rănite uşor şi patru grav, potrivit prefecturii. Importante forţe de intervenţie au fost mobilizate.
Potrivit cotidianului Courrier Picard, citat de dpa, autocarul a derapat într-o curbă pe asfaltul ud, s-a izbit de o barieră şi apoi s-a răsturnat. Fotografii de la faţa locului arătau autocarul răsturnat pe o parte cu geamurile sparte.