300.000 doze de vaccin de la compania farmaceutică Johnson&Johnson sosesc în ţară
Publicat de MIRELA ROTAR, 21 septembrie 2021, 10:36
Un număr de 300.000 doze de vaccin Janssen vor ajunge, mâine, la Compania Naţională ‘Unifarm’ SA, informează Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).
Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în Bucureşti pe cale terestră, a precizat, marţi, CNCAV.
Dozele vor fi depozitate la Compania Naţională ‘Unifarm’ SA, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional.
Până în prezent peste un million de doze Janssen au fost recepţionate, iar aproape 700 de mii au fost deja utilizate pentru imunizarea anti-COVID a populaţiei.