30.000 de pomi fructiferi distribuiţi în jud. Covasna în ultimii 9 ani

Publicat de MIRELA ROTAR, 19 octombrie 2021, 10:22
Aproape 30.000 de pomi fructiferi autohtoni au fost distribuiţi în ultimii nouă ani în gospodăriile din judeţul Covasna. Împărțirea lor s-a făcut prin programul ‘Un copac pentru generaţia viitoare’, iniţiat de Fundaţia Comunitară Covasna, cu scopul de a revitaliza livezile din judeţ şi a salva soiurile tradiţionale aflate pe cale de dispariţie.
Directorul executiv al fundaţiei, Bereczki Kinga, a declarat că programul a fost lansat în anul 2012 și are ca obiectiv distribuirea şi plantarea a 40.000 de pomi fructiferi în decurs de 10 ani.
‘Prin pomi fructiferi autohtoni înţelegem soiuri tradiţionale, care sunt prezente de cel puţin 150 de ani în Transilvania’, a precizat Bereczki Kinga.
Potrivit acesteia, programul are ca scop atât revitalizarea livezilor şi soiurilor tradiţionale aflate pe cale de dispariţie, cât şi promovarea unei alimentaţii sănătoase şi a unei atitudini responsabile faţă de natură.