26 de elevi au dansat ”Romana” la Brașov

Publicat de MIRELA ROTAR, 8 iunie 2019, 15:44
Elevii clasei a II-a A, din Școala Gimnazială nr. 14 „Sf. Bartolomeu” sunt absolvenți ai unui curs de dans inițiat de Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov și au făcut astăzi spectacol pe strada Republicii din municipiu.
Ei au participat la festivalul stradal Strada dell` Arte, ajuns la ediția a V-a, încurajați de părinți și de trecători.
Cristina Seitz, muzeograf și coordonator curs de dans ROMANA:
Nu este un dans ușor, este un dans care durează 9-10 minute, e o succesiune de figuri diferite, au un singur element comun, o horă românească, un rondo, dar toate celelalte figuri au particularitățile lor și este un dans destul de greu de învățat. Copiii aceștia, care învață dansul la această vârstă, sunt niște eroi. La sfârșitul dansului, când publicul aplauda, era o doamnă cazată la hotel, și îi aclama și aplauda pe copiii de la etaj.
Compus în toamna anului 1849 de profesorul, redactorul, academicianul, Iacob Mureşianu, elegantul dans de salon „Romana”, inspirat din dansurile populare româneşti, s-a dansat în mod oficial la balul „Reuniunii femeilor române” în iarna anului 1851 iar apoi la toate balurile din Brașov, din restul Transilvaniei, din Banat sau la balurile studențimii românești din Budapesta și Viena.
Raluca Creţ