26 de copii din casele de tip familial din Ucraina și-au găsit adăpost la Brașov

Publicat de MIRELA ROTAR, 23 martie 2022, 13:05 / actualizat: 10 august 2022, 20:52
Copiii au ajuns la Brașov la începutul lunii martie. Împreună cu aceștia au ajuns și doi însoțitori și copiii lor.
Toți au fost preluați de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov și au fost cazați într-un serviciu de tip rezidențial.
Copiii primesc hrană, obiecte necesare vieții de zi cu zi și sunt incluși în cât mai multe activități.
În perioada următoare, copiii din grup vor fi înscriși în unitățile de învățământ școlar și preșcolar, a arătat purtătorul de cuvânt al DGASPC Brașov, Lidia Mailat:
Copiii au vârste cuprinse între 3 și 15 ani, sunt sănătoși și au ajuns în siguranță la Brașov. DGASPC Brașov a pus la dispoziția grupului din Ucraina un voluntar vorbitor de limbă rusă și ucraineană. De asemenea, unul din însoțitorii copiilor este vorbitor de limba română. În acest moment copiii, cât și însoțitorii acestora, se află într-o perioadă de acomodare. Ceea ce am remarcat este că sunt foarte disciplinați și dornici să învețe cât mai multe lucruri. Zilele trecute a fost sărbătorită ziua de naștere a unuia dintre copii, cu tort, cadouri și multe jocuri.
DGASPC Braşov a solicitat Consiliului Judeţean Braşov acoperirea costurilor necesare pentru asigurarea hranei și cheltuielilor de cazare a refugiaților din Ucraina.
Alocarea banilor din bugetul Consiliului Judeţean, respectiv 40.000 de lei, va fi dezbătută în şedinţa de plen de joi. Banii ar urma să acopere costurilor aferente pentru 50 de refugiaţi.
Raluca Creț