25 de focare de infecție cu SARS-CoV-2 în judeţul Sibiu

Publicat de Corina Muntean, 23 noiembrie 2020, 19:28 / actualizat: 24 noiembrie 2020, 17:18
La ora actuală, în județul Sibiu sunt active 25 de focare de infecție cu virusul SARS-CoV-2, dintre care 22 în centre rezidențiale.
Potrivit datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică Sibiu, cel mai mare focar este la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică din Tălmaciu, unde au fost confirmate pozitiv 175 de persoane, din care 125 de beneficiari, restul de 50 fiind angajați.
Și în trei fabrici din Sibiu sunt focare active în acest moment, cel mai extins fiind la o companie producătoare de componente auto, unde 131 de angajați au fost confirmați pozitivi, iar pentru alți 184, contacți ai acestora, s-a dispus măsura de carantină la domiciliu.