25.500 de dosare au fost depuse până acum în cadrul programului guvernamental de finanţare pentru instalarea de panouri fotovoltaice

Publicat de Corina Muntean, 7 noiembrie 2019, 16:07
Înscrierile s-au reluat ieri, după o întrerupere de aproape două luni, cauzată de anumite suspiciuni provocate imediat după deschiderea iniţială a aplicaţiei online, pe 10 septembrie, privind modul în care se desfăşurau procedurile.
În acea zi s-au înregistrat peste 13.000 de solicitări. Astăzi, conform cifrelor publicate de Administraţia Fondului pentru Mediu, cele mai multe proiecte pentru programul „Casa Verde Fotovoltaice” – peste 4.000 – au fost depuse în Regiunea Nord-Est, unde fondurile rezervate le depăşesc pe cele alocate.
Cele mai consistente fonduri disponibile figurează în Regiunea Bucureşti-Ilfov, peste 31 de milioane de lei. Solicitanţii pot obţine decontarea cheltuielilor de până la 20.000 lei.