22 de răniţi în Colectiv sunt internaţi în spitalele bucureştene, dintre aceştia doi în stare critică

Publicat de radiomures, 14 decembrie 2015, 12:27
Informatia a fost publicată azi într-un centralizator al Ministerului Sănătăţii.
Conform sursei citate, în străinătate sunt internate 21 de persoane, dintre care două în stare critică.
Bilanţul victimelor în urma incendiului din clubul Colectiv se ridică la 61, după ce aseară a murit o pacientă transferată la o unitate medicală din Germania.
Managerul Spitalului Bagdasar Arseni, medicul Bogdan Păltineanu, declara vineri pentru AGERPRES că în cursul zilei de azi urmează să fie externaţi patru dintre cei cinci pacienţi răniţi în Colectiv internaţi în această unitate medicală.
Până în prezent, au fost externate 60 de persoane care au primit îngrijiri medicale în unităţile sanitare din ţară, iar 39 de răniţi au fost transferaţi în unităţi sanitare din străinătate.
Foto: www.aktual24.ro