2015 a început în Mureș cu creștere economică, dar se consumă tot mai mult din import

Publicat de radiomures, 23 martie 2015, 12:11
Principalii indicatori socio-economici au avut o evoluție favorabilă în prima lună a acestui an în județul Mureș, conform datelor Institutului de Statistică. Producția industrială a crescut cu 9% față de aceeași lună a anului trecut iar cifra de afaceri cu 27%.
Deficitul balanței comerciale, în schimb, s-a adâncit și mai mult ajungând la 100.000 de euro, ceea ce reprezintă diferența dintre importuri și exporturi.
Șeful Direcției Județene de Statistică Mureș, Ioan Matei:
Pe de altă parte, tendința de creștere a turismului se menține și în acest an, al treilea consecutiv, numărul turiștilor români și străini care vizitează și înnoptează în unitățile de cazare mureșene fiind mai mare cu câteva mii.
O evoluție pozitivă s-a înregistrat și la numărul de salariați, cu 1.200 mai mulți în ianuarie 2015 față de aceeași lună a anului trecut.
Mureșenii câștigă, de asemenea, mai mult, arată datele statistice. Indicele câștigului salarial real a crescut cu aproape 12 procente, salariul mediu net fiind de peste 1.500 de lei.
Revine șeful Direcției Județene de Statistică Mureș, Ioan Matei:
Statistica mai arată că numărul pensionarilor mureșeni este în scădere cu 810 în acest an. Numărul total al pensionarilor a scăzut sub 135.000 iar pensia medie nu depășește 800 de lei.
Cristina Bulbescu
Foto: www.creditconsilier.ro