200 de teste, zilnic, la Spitalul de Urgență Tg. Mureș

Publicat de MIRELA ROTAR, 9 noiembrie 2020, 14:06
Toate cazurile care se prezintă la UPU SMURD sunt testate, la fel și alți pacienți sau cadre medicale cu suspiciune din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș.
Unitatea de testare funcționează zilnic la capacitate maximă, iar teste la cerere se pot face doar într-o mică măsură, precizează managerul unității, dr. Claudiu Puiac:
Toți pacienții care sunt suspecți și care se prezintă cu simptomatologie care se încadrează pe definiția de caz, automat se testează tot în UPU. Deci, tot ce se încadrează în definiția de caz se testează, atât la Unitatea de Primiri Urgențe cât și în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș. În jur de 200 de teste facem pe zi. Numărul testelor la cerere pe care le facem este destul de limitat deoarece suntem ocupați cu testarea pacienților.
La această dată, în județul Mureș funcționează trei aparate de tip PCR. Două se află amplasate în cele două spitale județene din Târgu Mureș, iar al treilea se află într-o clinică privată. Testare la cerere se mai face și în alte unități private care trimit, însă, în alte județe probele pentru prelucrare.
Autoritățile susțin că în județul Mureș se fac între 500 și 1.000 de testări în fiecare zi și, în curând, ar putea fi redeschis pentru testare și Centrul de Cercetări Avansate Medico-Farmaceutice din cadrul UMFST.
Cristina Bulbescu