20 de ani de la intrarea în vigoare a Cartei Europene a limbilor regionale sau minoritare, marcați în Covasna

Publicat de radiomures, 29 mai 2018, 18:59
Membrii comisiei de specialitate a Congresului Autorităţilor Locale şi Regionale al Consiliului Europei se vor reuni mâine, în sesiune ordinară, în staţiunea Balvanyos din judeţul Covasna.
Joi vor participa la conferinţa cu tema “Utilizarea limbilor în administraţiile locale şi regionale”.
Potrivit programului oficial, dezbaterile vor fi împărţite în patru sesiuni tematice, respectiv multilingvismul în adunările autorităţilor locale şi regionale, interacţiunea dintre public şi autorităţi, rolul toponimelor minoritare în mediul lingvistic şi folosirea limbilor materne în serviciile publice.
Conferinţa este organizată în judeţul Covasna la invitaţia Consiliului Judeţean, în contextul împlinirii a 20 de ani de la intrarea în vigoare a Cartei Europene a limbilor regionale sau minoritare.
Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor a declarat recent, într-o conferinţă de presă premergătoare, că scopul comunităţii maghiare este ca “limba maghiară să devină oficială în Ţinutul secuiesc”, respectiv în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, iar acest eveniment reprezintă”un instrument” în vederea atingerii acestui obiectiv.
Potrivit programului, pe lângă membrii comisiei de specialitate a Congresului Autorităţilor Locale şi Regionale al Consiliului Europei, la eveniment vor participa şi politicieni din România, printre care preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.
Mara Deleanu