2.700 de posturi vacante din sistemul sanitar vor fi scoase la concurs
Publicat de Stan Lucian, 30 mai 2024, 17:50
Guvernul a aprobat, astăzi, un momerandum în acest sens. În aceeaşi şedinţă, executivul a suplimentat bugetul Ministerului Familiei pentru continuarea programului naţional care oferă sprijin pentru fertilizare in vitro.
Guvernul a aprobat, astăzi, un memorandum în acest sens.
În aceeaşi şedinţă, executivul a suplimentat bugetul Ministerului Familiei pentru continuarea Programului Naţional care oferă sprijin pentru fertilizare in vitro.
2.700 de posturi în spitale, sistemul de ambulanță și în direcții de sănătate publică au fost deblocate prin actul normativ adoptat astăzi de guvern pentru medici, asistente, brancardieri, personal TESA și pentru muncitori.
Cele mai multe posturi libere sunt la Spitalul Universitar de Urgență București, pentru că acolo s-au înființat secții noi, utilate complet, care nu pot funcționa fără personalul de specialitate, după cum a explicat purtătorul de cuvânt al guvernului, Mihai Constantin:
Este vorba de un număr de 861 de posturi, ca urmare a faptului că anul trecut, în cadrul instituției au fost înființate noi structuri medicale, iar altele au fost reorganizate, iar aceste structuri beneficiază de infrastructură și de dotări cu aparatură medicală și pot deveni funcționale și operaționale doar în momentul încadrării personalului de specialitate medico-sanitar în numărul menționat mai devreme.”
Sursa: RRA