19 persoane au fost evacuate în urma unui incendiu într-o scară de bloc din Tg.Mureș

Publicat de MIRELA ROTAR, 30 ianuarie 2020, 09:34
Incendiul a izbucnit azi-noapte în jurul orei 1,00, într-un apartament din B-dul 1848.
Purtătorul de cuvânt al ISU Mureș, Dan Petru Daniel:
S-au deplasat la fata locului pompierii militari de la Detașamentul Tg. Mureș cu două autospeciale de stingere, un echipaj SMURD si o autospecială de transport victime multiple. Ajunși la locul solicitat au constatat că este vorba despre un incendiu izbucnit la un apartament de la parterul blocului, casa scării era inundată cu fum și exista pericol de propagare la apartamentele vecine. Din fericire incendiul a fost localizat si lichidat la timp fără a se propaga și la alte apartamente. Preventiv au fost evacuate 19 persoane (din care 16 adulti si 3 copii). Două persoane au necesitat îngrijiri medicale la fata locului, deoarece au suferit atac de panică, după care au fost transportate de spital. Ambele victime sunt de sex feminin, aproximativ 49 și 32 de ani. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este o lumânare cu flacără deschisă lăsată nesupravegheată.
Sorin Șchiopu