169 de oraşe au o incidență mai mare de 6 la mia de locuitori
Publicat de Corina Muntean, 7 noiembrie 2021, 15:47
Incidenţa cazurilor de COVID-19 cumulată pe ultimele 14 zile este mai mare de 6 la mia de locuitori în 169 de oraşe, în scădere faţă de ziua precedentă, a informat, duminică, Grupul de Comunicare Strategică.
Una din cele mai mari incidențe se găsește la Marpod (în jud. Sibiu) – 20,81 la mie. Municipiul Brașov are o incidentă de 11,2 la mia de locuitori, municipiul Tg. Mureș de 10,88 la mie, municipiul Sf. Gheorghe de 8,38 la mie, iar municipiul Miercurea Ciuc de 5,88 la mie.
Autoritățile au anunțat azi aproape 5.300 de cazuri noi de coronavirus din peste 30 de mii de teste efectuate. La ora actuală în unitățile sanitare de profil sunt internați peste 18 mii de pacienți cu covid, din care mai mult de 1.800 în secțiile de ATI.
Virgil Natea