150 de pești morți pe râul Mureș

Publicat de radiomures, 22 iulie 2015, 11:53 / actualizat: 22 iulie 2015, 13:02
Accidentul s-a petrecut în data de 16 iulie, când a fost golit lacul de acumulare și peștii au rămas fără oxigen. Aceștia au fost văzuți zilele trecute de localnici, în zona Barajului de priză nr 1 din Tîrgu-Mureș, cunoscut ca Barajul Vechi.
Directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Mureș, Cristian Bratanovici, susține că a fost un caz singular, produs la începerea lucrărilor de întreținere și reparații:
”A fost un caz excepțional, în momentul în care am golit lacul de acumulare, peștii au rămas fără oxigen, deci crește, practic, turbiditatea pe Râul Mureș cum dăm drumul la stavile și pentru că încearcă să-și ia oxigen, se retrag către maluri. Atunci, o parte din cei care rămân înnămoliți, mor pentru că nu mai pot reveni. Cam 100-150 de pești au murit. Acum, chiar dacă facem manevrele astea, zilnic, pentru reparații, nu înseamnă că avem mortalitate piscicolă.”
Mirosul neplăcut care se simte în timpul zilei pe malul Mureșului nu este cauzat de peștii morți, ci se datorează nămolului acumulat pe mal, mai spune directorul Cristian Bratanovici:
”Cum golim (lacul de acumulare), nămolul de pe margini se activează, intră în putrefacție și de acolo provine mirosul. Nu e vorba de pești morți, cum am auzit în presa locală. Nu. Peștii morți nu mai există.”
Conducerea de la Sistemul de Gospodărire a Apelor afirmă că ieri au fost schimbate grătarele la canalul de la turbină, prin urmare nu va mai exista mortalitate piscicolă pe râul Mureș.
Lucrările la cele două baraje din Tîrgu-Mureș urmează să se încheie în 28 august, acestea fiind executate o dată la 10 ani.
Cristina Bulbescu
Foto: www.bzc.ro