15 minori mureșeni vor să fie voluntari la ISU

Publicat de radiomures, 7 martie 2017, 12:17
Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Horea” Mureș a organizat, în ultima lună, a doua etapă de înscrieri pentru voluntariat în cadrul instituției.
21 de persoane s-au înscris pentru aceste activități, 8 băieți și 7 fete sub 18 ani, elevi de liceu.
Voluntarii vor participa la o perioadă de pregătire care are mai multe etape, după care vor putea lucra pe ambulanțe, spune purtătorul de cuvânt al ISU ”Horea” Mureș, Cristian Virag:
Aceștia vor urma un curs introductiv general după care vor urma un curs de prim ajutor de bază iar ulterior acestui curs vor efectua 240 de ore în cadrul subunităților de intervenție pe care și le aleg ei. Apoi vor face cursul de prim ajutor calificat care le dă dreptul să lucreze pe ambulanță. Voluntarii vor fi încadrați pe funcții de servant IV în cadrul echipajului de tip ajutor de tip B2 din cadrul subunității unde au ales să activeze ca și voluntar.”
Anul trecut, la toate subunitățile Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Horea” Mureș s-au înscris 37 de persoane, dintre care 90% erau elevi sub 18 ani.
33 de voluntari mai sunt activi la această dată.
Cristina Bulbescu