UPDATE 14 morți și zeci de răniți într-un accident produs pe o autostrada din Spania
Publicat de radiomures, 20 martie 2016, 13:35 / actualizat: 21 martie 2016, 22:38
UPDATE ORA 16 Nu sunt români printre răniții din Spania
MAE precizează că, potrivit ultimelor informaţii obţinute de Consultatul general al României la Barcelona, nu au fost identificaţi cetăţeni români printre persoanele care au fost rănite şi transportate la unităţile spitaliceşti în urma accidentului de autocar din Spania.
De asemenea, MAE mai informează că trupurile neînsufleţite ale persoanelor decedate au fost transferate la Institutul de Medicină Legală unde se desfăşoară procedurile de identificare.
Verificările sunt în curs şi o echipă consulară mobilă se va deplasa la locul accidentului pentru a obţine informaţii suplimentare.
Cel puțin 14 persoane au murit după ce un autocar cu studenți Erasmus de diverse naționalități s-a răsturnat și s-a ciocnit cu un alt vehicul pe o autostradă în nord-estul Spaniei.
Accidentul s-a produs la primele ore ale dimineții în apropiere de orașul-port Tarragona.
La bordul autocarului se aflau 56 de studenți Erasmus de diverse naționalități care se întorceau de la un festival din Valencia.
Mai mulți pasageri au fost de asemenea răniți, unii fiind în stare critică.
Potrivit publicației El Mundo, din primele informații se pare că studenții din autocar proveneau din Elveția, Norvegia, Marea Britanie, Turcia, Ucraina, dar și din Barcelona.
Foto: www.elmundo.es