12 trupe de dans din toată țara concurează la Tg. Mureș

Publicat de radiomures, 7 decembrie 2016, 17:00
La finele acestei săptămâni va avea loc, la Palatul Culturii din municipiu, a X-a ediție a Festivalului Național Studențesc de Dans – Duete „Pași în Doi”. Ediția din acest an este una aniversară, prin urmare organizatorii promit un spectacol – concurs de înaltă clasă.
Spectatorii vor putea vedea diferite tipuri de dans – indian, rusesc, napoletan, spaniol, tribal sau samba, spune directorul Casei de Cultură a Studenților din Tîrgu-Mureș, Simion Gergely:
Spectacolul concurs se va desfășura vineri, 9 decembrie, începând cu orele 20,00 la Palatul Culturii iar spectacolul de gală în care se vor decerna premiile și invitații va avea loc sâmbătă începând cu orele 17.00, tot la Palatul Culturii. Intrarea va fi liberă. Genurile admise în concurs sunt contemporan, dans de caracter, show-revue, street dans, dans de modă și inedit. Anul acesta avem participare de la trupe din Iași, Brașov, București, Ploiești, Petroșani, Sibiu, Tîrgu-Mureș și alții.”
Vor fi acordate premii câștigătorilor locurilor I, II, III, dar și ”Trofeul festivalului” pentru cea mai bună trupă, cu cea mai reușită și originală realizare coregrafică.
Cristina Bulbescu