12 elevi şi un profesor, internaţi în spital cu suspiciune de toxiinfecţie alimentară, în Harghita

Publicat de radiomures, 16 octombrie 2017, 16:14 / actualizat: 16 octombrie 2017, 21:50
Aceștia participau în oraşul Bălan la un proiect educaţional şi au fost internaţi duminică la Spitalul Judeţean din Miercurea Ciuc cu suspiciune de toxiinfecţie alimentară după ce au mâncat la cantina liceului din localitate, a declarat directorul Direcţiei de Sănătate Publică Harghita, dr. Tar Gyongyi.
Potrivit sursei citate, cantina este recent renovată, dispune de dotările necesare şi are autorizaţie sanitară de funcţionare, hrana fiind preparată de personal specializat, angajat al primăriei, din materie primă cumpărată de la un lanţ de magazine din afara judeţului.
Elevii, cu vârste cuprinse între 14 şi 16 ani, şi profesorul s-au prezentat la spital cu febră şi vărsături, fiind internaţi la Secţia de Boli Infecţioase, dar starea lor este acum mai bună.
Activitatea cantinei a fost sistată temporar, până când se vor afla rezultatele investigaţiilor, pentru a se exclude riscul ca situaţia să se repete.