12 august se instituie ca Ziua Națională a Tineretului

Publicat de radiomures, 8 decembrie 2016, 19:12
Ministerul Tineretului și Sportului va putea înființa centre naționale de tineret, ca urmare a modificărilor aduse cadrului legislativ în domeniu, iar ziua de 12 august se instituie ca Ziua Națională a Tineretului, prilej cu care se vor organiza activități sociale, culturale, artistice, sportive și turistice, se arată într-un comunicat al Guvernului.
Guvernul a adoptat în ședința de azi Legea tineretului, lege-cadru ce reunește toate reglementările în domeniu și asigură astfel coerență legislativă.
Executivul precizează că spații speciale pentru activități de tineret, informare, consiliere, îndrumare și învățare nonformală vor fi înființate la nivel național, județean și local.
Deasemenea, autoritățile publice centrale și locale, unitățile, instituțiile și serviciile publice subordonate acestora, cu atribuții privind activitatea de tineret, vor avea cel puțin un angajat care va sprijini activitatea de tineret și va asigura cadrul adecvat de desfășurare a acesteia.