10 ani de excelenţă în handbal
Publicat de radiomures, 4 noiembrie 2014, 09:34
„Centrul Naţional de Excelenţă Marian Cosma a fost o reală pepinieră de talente”, spune Ioan Dorin DĂNEŞAN, primarul municipiului Sighişoara
Centrul Naţional de Excelenţă Marian Cosma aniversează anul acesta, zece ani de la înfiinţare, zece ani de când execelenţa sighişoreană s-a impus pe culmile handbalului de performanţă în ţară şi în lume.
Marţi, 4 noiembrie 2014, Municipiul Sighişoara va marca aşa cum se cuvine evenimentul aniversar, prilej cu care vor fi prezenţi la Sighişoara oaspeţi de marcă, personalităţi care şi-au adus contribuţia la înfiinţarea, organizarea şi buna desfăşurare a activităţii Centrului Naţional de Excelenţă Marian Cosma.
Au confirmat participarea ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela SZABO, ministrul Educaţiei Naţionale, Remus PRICOPIE, Cristian GAŢU, preşedinte al Federaţiei Române de Handbal la înfiinţarea Centrului de Excelenţă, precum şi oficialităţi ai ministerului de resort, ai Federaţiei Române de Handbal, ai Inspectoratului Şcolar judeţean Mureş, oficialităţi locale.
Evenimentul se va derula după următorul program:
11.30 – 12.30 – meci demostrativ – Sala Polivalentă „Radu Voina”
13.00 – 14.00 – ceremonie de decernare a plachetelor aniversare – Sala festivă a Primăriei municipiului Sighişoara
„Acum zece ani oraşul nostru a fost ales deloc întâmplător pentru a fi gazda unui centru de excelenţă în handbal. Sighişoara se numără între primele trei oraşe din ţară cu tradiţie în ceea ce priveşte sportul de performanţă, şi în special handbalul. De la înfiinţare şi până în prezent, Centrul Naţional de Excelenţă Marian Cosmaa fost o reală pepinieră de talente în acest domeniu. A descoperit şi promovat foarte mulţi sportivi care practică handbalul de performanţă la nivel de Liga Naţională şi Divizia A, unii dintre aceştia fiind componenţi ai Lotului Naţional de Seniori.” – Ioan Dorin DĂNEŞAN, primarul municipiului Sighişoara
sighisoara.org.ro