105 de cadre medicale vindecate de COVID-19 în jud. Mureș
Publicat de MIRELA ROTAR, 28 mai 2020, 15:03
De la începutul pandemiei de coronavirus şi până în ji ( 28 mai 2020) un număr de 111 de cadre medicale din județul Mureș au fost declarate pozitiv cu COVID-19. 105 dintre acestea sunt deja vindecate şi externate.
Într-unul dintre cele 111 de cazuri evoluţia a fost nefavorabilă soldându-se cu deces. A fost cazul unui brancardier din Spitalul Clinic Judeţean Mureş decedat în data de 15 aprilie 2020.
Cadrele medicale, care în acest moment sunt confirmate pozitiv COVID-19, sunt internate în cadrul Spitalului Clinic Judeţean Mureş, Secţia Clinică Boli Infecţioase.
În acest moment, starea de sănătate a tuturor cadrelor medicale internate este una bună, informează DSP Mureș.
Dintre cele 111 cadre medicale, 40 sunt angajate ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş (dintre aceştia 23 sunt de la UPU SMURD şi 14 pe celelalte secţii), 53 cadre medicale angajate ale Spitalului Clinic Judeţean Mureş (dintre aceştia 42 sunt de la ATI, 7 de la Secţia Boli Infecţioase I şi 4 de pe alte secţii), 9 sunt angajate ale Spitalului Municipal Sighişoara, 2 cadre medicale angajate ale unui cămin de bătrâni din jud. Mureş, un medic de familie, 2 medici din unităţi medicale private din Târgu Mureş, un medic stomatolog, un asistent de farmacie de la o farmacie privată, un medic cu domiciuliul în Târgu Mureş, dar și angajat al unei unităţi medicale din alt judeţ şi un angajat al unei unităţi medicale private din judeţ.
Virgil Natea