100% Mozart – concert dedicat lui Amadeus la Sala Radio
Publicat de MIRELA ROTAR, 26 martie 2019, 10:45
Când aţi ascultat ultima oară o creaţie semnată de marele Amadeus?
Mozart – considerat geniul muzicii clasice, care a compus peste 600 de lucrări în nenumărate genuri (operă, simfonii, concerte, muzică de cameră etc.) în doar 35 de ani de viaţă trăiţi extrem de intens, este cel căruia îi este dedicat în întregime concertul susţinut miercuri, 27 martie (ora 19:00), la Sala Radio, de Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului Radu Postăvaru.
Programul serii cuprinde uvertura operei La clemenza di Tito, Simfonia nr.15 în Sol major şi Simfonia nr. 31 în Re major – Paris, compusă în 1778, în timpul unei călătorii la Paris, când tânărul Mozart avea 22 de ani. Veţi asculta, de asemenea, Concertone pentru două viori şi orchestră în Do major, prilej de a-i aplauda pe violoniştii Bujor Prelipcean şi Şerban Mereuţă.
„Când îngerii cântă pentru Dumnezeu, cântă Bach; dar sunt sigur că atunci când cântă pentru ei înşişi cântă Mozart şi Dumnezeu trage cu urechea” – spunea Karl Barth, teolog elveţian. Compozitor, dirijor, pianist, violonist şi organist, marele Amadeus este unul dintre muzicienii cei mai dăruiţi cu talent din toate timpurile. Supranumit copil minune, Mozart a compus de la vârsta de 5 ani şi la 17 ani era deja angajat ca muzician la curtea din Salzburg (oraşul său natal).
Dirijorul Radu Postăvaru s-a născut la Iaşi într-o familie de muzicieni şi la vârsta de 5 ani a dirijat pentru prima dată orchestra simfonică a Filarmonicii Moldova” din Iaşi. Au urmat concerte şi turnee în toată ţara, fiind considerat un real talent al muzicii româneşti. A urmat cursurile Conservatorului George Enescu din Iaşi, specializarea compoziţie muzicală, iar din 1990 a sosit la Bucureşti, unde a urmat secţia compoziţie-dirijat a Universităţii Naţionale de Muzică. În străinătate a dirijat orchestre simfonice precum cele din Halle (Germania), Grossetto (Italia), Douai (Franţa), Madrid (Spania), Porto (Portugalia). A fost cadru universitar al Universităţii de Arte George Enescu din Iaşi şi profesor la Conservatorul de Muzică Salmon din Casablanca (Maroc). A fost dirijor al Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploieşti, iar între anii 2014-2015 a fost şi managerul acestei instituţii. Din 2015 a devenit cadru didactic asociat la specializarea dirijat-orchestră al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti.
Violonistul Bujor Prelipcean şi-a făcut studiile mai întâi la Galaţi, apoi la Conservatorul George Enescu din Iaşi. În primăvara anului 1973 a fondat Cvartetul de coarde Voces. Din 1980, Cvartetul Voces a devenit ansamblu subvenţionat de statul român, iar din 1990 a devenit Cvartetul Naţional al Societăţii Române de Radiodifuziune. Cvartetul Voces are o carte de vizită substanţială concertând în săli ca Wigmore Hall din Londra, Concertgebouwdin Amsterdam, Hercule Saal din München, Mirabel Schloss din Salzburg, Hochschulle der Kunste Saal din Berlin etc. Bujor Prelipcean este director general al Filarmonicii Moldova din Iaşi, funcţie pe care a ocupat-o între 1984-1988 şi apoi din 1999 până în prezent.
Violonistul Şerban Mereuţă s-a născut la Ploieşti şi a studiat la Conservatorul din Iaşi. În timpul studiilor a devenit membru fondator al Cvartetului de coarde Ad libitum, alături de Adrian Berescu, Bogdan Bişoc şi Filip Papa. Din acel moment –1988, destinul artistic al lui Şerban Mereuţă s-a integrat celui al Cvartetului Ad libitum. Împreună cu Cvartetul Ad Libitum, a concertat în săli de concert celebre: Cortot şi Musée D’Orsay (Paris), Diligentia (Haga), De Doelen (Rotterdam), Conzerthaus (Berlin), Concertgebouw (Amsterdam), Kaisersaal (Frankfurt), Beethoven Haus (Bonn), Temppeliaukion (Helsinki), Ateneul Român (Bucureşti), Filarmonica Moldova (Iaşi) şi pe scenele unor festivaluri importante. Este în prezent director artistic al Filarmonicii Moldova din Iaşi.
Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.
Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio se pot achiziţiona online prin reţeaua www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.
Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro.
Serviciul Comunicare şi Relaţii Publice