Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

1.300 de persoane sunt așteptate să alerge pe traseul revoluționarilor din Brașov

1.300 de persoane sunt așteptate să alerge pe traseul revoluționarilor din Brașov

Publicat de Rotar Mirela, 2 noiembrie 2023, 13:00

În acest an se împlinesc 36 de ani de la revolta anticomunistă a muncitorilor de la întreprinderea de autocamioane „Steagul Roșu” din Brașov.

Considerată prima acțiune de masă împotriva regimului Ceaușescu, protestul muncitorilor a fost înăbușit rapid de sistemul opresiv al vremii.

Ziua de 15 noiembrie este marcată în fiecare an în Municipiul Brașov, iar în acest an evenimentele vor avea loc în 12 noiembrie.

Vor fi organizate competiții sportive, o slujbă religioasă, expoziții și proiecții de film, iar trei dintre cei care au participat la revoltă vor fi declarați cetățeni de onoare.

Primarul Municipiului Brașov, Allen Coliban:

E important să păstrăm această memorie activă, este parte din cultura Brașovului, este parte din filonul Brașovului de oraș revoluționar. A fost un prim gest de curaj și de eroism din partea muncitorilor care au ieșit atunci în stradă și trebuie să îi cinstim an de an. Începutul revoluției și-a găsit o parte din geneză și în momentul 15 noiembrie 1987.

Cel mai popular eveniment va fi crosul ”15 noiembrie 1987”, organizat împreună cu Federația Română de Triatlon, la care sunt așteptate în jur de 1.300 de persoane.

Pentru sportivii avansați, vor avea loc și Campionatul National de Duatlon Sprint și Trikids.

Mihaela Cârstea, inspector în cadrul Primăriei Brașov:

Crosul popular „15 noiembrie 1987” se desfășoară pe distanța de cinci kilometri, cu plecare de acolo unde au plecat muncitorii în 15 noiembrie 1987, din incinta fostei uzine de autocamioane, iar sosirea este în zona prefectură, unde era Sfatul Popular atunci, județeana de partid.

Revolta de la Brașov a început pe 14 noiembrie 1987, într-o sâmbătă, când angajaţii de la Steagul Roșu au aflat că le-au fost tăiate salariile fără explicație.

A doua zi, muncitorii care au venit în fabrică au refuzat să înceapă lucrul și au pornit în marș către Sfatul Popular, unde au incendiat tablouri cu Nicolae Ceaușescu.

Revolta a fost oprită de forțele de securitate și ale armatei.

Vicepreședintele Asociației ”15 noiembrie 1987” Brașov, Dănuț Iacob:

Revolta de la Brașov a ridicat România din genunchi pentru că, în toate ambasadele lumii, am arătat că Brașovul și România nu dorește regimul comunist. Au existat luptătorii din munți care au așteptat, zeci de ani, să zic așa, să vină americanii pentru a ne salva dar noi, decrețeii, cei din 68, ajungând la o vârstă în care orizonturile noastre erau pur și simplu blocate, nu credeam că se mai poate întâmpla nimic, totul era negru, am luat decizia de a ieși în stradă, pentru că așa nu se mai putea.

Cei care doresc să participe la cros se pot înscrie online, pe site-ul Primăriei Brașov, până în 8 noiembrie. Până acum s-au înscris aproximativ 800 de participanți, 70% dintre ei fiind din Municipiul Brașov.

Autor: Raluca Creț

Mai sunt 3 zile de înscrieri la Swimathon Târgu Mureş 2025
Eveniment marți, 8 aprilie 2025, 12:00

Mai sunt 3 zile de înscrieri la Swimathon Târgu Mureş 2025

Fundaţia Comunitară Mureş a anunţat că organizaţiile interesate pot depune proiecte până în data de 10 aprilie. 5 proiecte au fost înscrise...

Mai sunt 3 zile de înscrieri la Swimathon Târgu Mureş 2025
Noaptea Muzeelor SE ORGANIZEAZĂ la Muzeul Județean Mureș!
Eveniment marți, 8 aprilie 2025, 11:03

Noaptea Muzeelor SE ORGANIZEAZĂ la Muzeul Județean Mureș!

Muzeul Județean Mureș anunță organizarea evenimentului ”Noaptea Muzeelor” la Târgu Mureș. În contextual în care Rețeaua Națională a...

Noaptea Muzeelor SE ORGANIZEAZĂ la Muzeul Județean Mureș!
Depăşirea vitezei legale este principala cauză a accidentelor rutiere din Europa
Eveniment marți, 8 aprilie 2025, 08:42

Depăşirea vitezei legale este principala cauză a accidentelor rutiere din Europa

Potrivit celor mai recente date, peste 25.000 de decese au loc anual în spaţiul comunitar în urma acestora. Până duminică, Organizaţia...

Depăşirea vitezei legale este principala cauză a accidentelor rutiere din Europa
Târgul Tradiţii de Florii se desfășoară, la acest sfârșit de săptămână, în zona lacului Noua din Brașov
Eveniment marți, 8 aprilie 2025, 08:38

Târgul Tradiţii de Florii se desfășoară, la acest sfârșit de săptămână, în zona lacului Noua din Brașov

Scrumbii, pește la proţap, borş de peşte, mititei si chifteluţe de peşte, fructe de mare şi alte tipuri de peşte la grătar, sunt doar...

Târgul Tradiţii de Florii se desfășoară, la acest sfârșit de săptămână, în zona lacului Noua din Brașov
Eveniment luni, 7 aprilie 2025, 21:13

Conferințele Americii latine la UAT Târgu Mureș, la a doua ediție

Tema conferințelor din perioada 6 – 12 aprilie este „CORP și TERITORII”, proiect dezvoltat de Institutul de Cercetări Teatrale și...

Conferințele Americii latine la UAT Târgu Mureș, la a doua ediție
Eveniment luni, 7 aprilie 2025, 15:51

Se vând bilete pentru evenimentele din cadrul Zilelor Sf. Gheorghe

Publicul poate achiziționa deja bilete pentru spectacolele culturale din cadrul Zilelor Sfântu Gheorghe 2025. Ca noutate a acestei ediții,...

Se vând bilete pentru evenimentele din cadrul Zilelor Sf. Gheorghe
Eveniment luni, 7 aprilie 2025, 15:43

Sibiu: Târgul de Paşti va avea loc în Piaţa Mare, în perioada 11-22 aprilie

O nouă ediţie a Târgului de Paşti va avea loc în Piaţa Mare din centrul istoric al municipiului Sibiu, în perioada 11-22 aprilie, când...

Sibiu: Târgul de Paşti va avea loc în Piaţa Mare, în perioada 11-22 aprilie
Eveniment joi, 3 aprilie 2025, 10:49

Mureș: Incendii în Herghelia și Morăreni

Detașamentul de Pompieri Târgu Mureș a fost solicitat să intervină cu puțin timp în urmă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă...

Mureș: Incendii în Herghelia și Morăreni