1.200 de urgențe medicale la Ambulanța Mureș, în minivacanță
Publicat de APETRI MARGARETA, 7 mai 2024, 15:18
Pe lângă prezentările la unitățile de primiri urgențe și la camerele de gardă din spitalele mureșene, sute de mureșeni au solicitat intervenția Serviciului Județean de Ambulanță la domiciliu în minivacanța de 1 Mai și Paști.
Cele mai multe cazuri medicale au intervenit din cauza consumului de alimente.
Numărul solicitărilor a fost unul mediu față de alți ani, precizează șeful Ambulanței Mureș, dr. Ioan Ivanici:
În perioada minivacanței, s-au înregistrat peste 1.200 de solicitări pentru Serviciul Județean de Ambulanță Mureș. Caracteristic pentru această perioadă au fost manifestările acute din partea aparatului digestiv, sub formă de gastrite acute, colici abdominale, colici biliare, pancreatite, colecisto-pancreatite acute care se explică tocmai prin alimentația specifică a acestei perioade bogate în lipide și proteine.
La UPU SMURD Târgu Mureș, în perioada minivacanței au fost zilnic între 200 și 230 de prezentări de urgență, cele mai multe fiind înregistrate în zilele de sărbători, cu o patologie diversă.
Autor: Cristina Bulbescu