1.145 de cazuri noi de persoane infectate cu coronavirus din 13.353 de teste efectuate

Publicat de MIRELA ROTAR, 9 august 2020, 13:17 / actualizat: 9 august 2020, 15:03
Astfel, per total în Romania au fost confirmate 61.768 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Dintre acestea 30.119 au fost declarate vindecate și 6.371 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 41 de decese (30 bărbați și 11 femei) dintre care 5 pacienți nu prezentau comorbidități. Numărul total al deceselor ajunge astfel la 2.700 la nivel național.
În unitățile sanitare, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.640, dintre care 458 sunt la ATI.
Situația infectărilor din Regiunea Centru se prezintă astfel: În Brașov s-au înregistrat 60 de cazuri noi, numărul total al persoanelor infectate ajungând la 3.639. În județul Mureș s-au consemnat 18 cazuri noi numărul total fiind de 1.082, în Harghita au apărut alte 6 cazuri cu un total de 605, iar în Covasna au fost depistate 3 cazuri noi cu un total de 535 de pacienți infectați.
Bianca Tomuţ