Fiecare porţie va fi ambală individual şi sunt luate în calcul trei tipuri de meniuri, care includ legume, carne sau peşte, cu costuri de...
Producția internă de energie în primele trei luni ale acestui an a fost în ușoară creștere cu aproape trei procente față de perioada...
PNL nu exclude o renegociere a protocolului politic de funcţionare a coaliţiei în perspectiva rotativei guvernamentale, însă doar dacă va fi...
Ministrul Agriculturii, Petre Daea a confirmat astăzi că a cerut Comisiei Europene, împreună cu omologii săi din Bulgaria, Ungaria, Polonia şi...
Federaţia SANITAS strânge semnături pentru declanşarea grevei generale în sistemele de sănătate şi asistenţă socială, începând cu 15...
Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, a anunţat că proiectele legilor Educaţiei şi cele 500 de amendamente depuse vor fi...
Inspectorii de muncă din Harghita au aplicat, în luna aprilie, amenzi în valoare totală de 171.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor privind...
Meteorologii estimează, pentru perioada 15 - 28 mai, o vreme instabilă, cu valori termice în creştere în întreaga țară şi un excendent de...
Acestea au fost oferite săptămâna trecută de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară și de Consiliul Judeţean Harghita, în cadrul unui...
Așa reiese din raportul anual al Ministerului Educaţiei pentru anul 2022, publicat de platforma edupedu.ro. Pe primele cinci locuri ale...
Aproximativ o sută de evenimente vor avea loc, în perioada 19-29 mai, cu ocazia Zilelor Judeţului Harghita, manifestare care se organizează, în...
Spitalul Municipal ”Dr. Eugen Nicoară” Reghin în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină Târgu Mureș organizează miercuri, 17 mai,...
Distribuirea acestor pachete începe azi și ele sunt destinate persoanelor defavorizate. Este a șasea tranșă a Programului Operațional de...
Formația mureșeană, antrenată de Kacso Endre, a făcut un pas important pentru câștigarea Ligii a II-a de futsal, după ce a învins, duminică...
Peste 200 de înotători de la 21 de cluburi din țară au participat, zilele trecute, la Baia Mare, la Campionatul Național Școlar, rezervat...
Opt eurodeputaţi, printre care şi Nicu Ştefănuţă, singurul membru al Comisiei pentru Păduri din delegaţie, vor vizita în această...
România a importat în primele trei luni ale anului 30 de mii de tone de lapte brut, în scădere cu peste 13% faţă de aceeaşi perioadă a anului...
Salvamont Mureș atrage atenția că întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri. Trei...
Acesta se va confrunta în turul doi cu reprezentantul opoziţiei, Kemal Kilicdaroglu, care a fost preferat de circa 45% dintre cei care şi-au...
Aeronavele MiG-21 LanceR din dotarea Forțelor Aeriene Române vor efectua azi ultimele lor zboruri, în cadrul unor ceremonii desfășurate în mai...
Braşoveanul Ciprian Lupu, primul pilot de raliuri tetraplegic din România, a intrat oficial în Cartea Recordurilor. Pilotul născut la Braşov...
Ce se întâmplă în cazul în care cățelul tău intră în stop cardiac? Deși probabilitatea ca acest lucru să i se întâmple este relativ...
Peste 44.000 de români au semnat o petiție prin care cer ministrului Educației, Ligia Deca, introducerea de cursuri de prim ajutor în școli, și...
Zece autospeciale de stingere, având o capacitate de 10.000 de litri de apă, au fost recepţionate la sfârşitul săptămânii, fiind repartizate...
La Muzeul Național de Artă al României se deschide azi o expoziție ce marchează 185 de ani de la nașterea pictorului Nicolae...
Sesiunea specială a examenului de Bacalaureat pentru absolvenţii de liceu participanţi la loturile olimpice şi la competiţiile sportive şi...
Un cutremur cu magnitudinea de 3,7 pe scara Richter s-a produs noaptea trecută, la ora 0:34 în zona seismică Vrancea, potrivit Institutului...
Potrivit unei ordonanțe de urgențã, acest program va fi extins de la 3 la 5 zile pe sãptãmânã, iar alimentele vor fi cumpãrate doar de la...
FCSB a învins, duminică seara, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, pe CFR Cluj, în ultimul meci din cea de-a 8-a etapă, antepenultima, din...
Echipa masculină de spadă CSU Târgu Mureş, avându-i în componență pe Radu Andrei, Robert Rigo, Otto Tardi şi Andrei Timoce, a obținut...
Echipa masculină de baschet CSM Tg.Mureș a ocupat locul 11 în clasamentul final al Ligii Naționale de baschet masculin, după ce a câștigat...
Preşedintele Consiliului Electoral din Turcia a declarat, la primele ore ale zilei de azi, că preşedintele Recep Tayyip Erdoğan conduce scrutinul...
Tot mai mulți angajați și-ar dori să lucreze și să călătorească peste hotare ori cel puțin să activeze hibrid. Aproximativ 93% dintre...
În zadar ne dorim o viață mai plină de sens dacă nu alocăm timp pentru a ne reseta corpul, convingerile și obiceiurile. Oamenii marcanți...
Visul e mai aproape decât am crede, iar primul astfel de vehicul este așteptat să ”circule” în 2025, datorită unui proiect de anvergură a...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a făcut un apel la spitale să scoată la concurs posturile de medici şi de asistenţi medicali de care...
Formația târgumureșeană, antrenată de Kacso Endre, întâlnește, duminică seara, pe teren propriu, echipa ACS Mausoleul Mărășești, în...
Suedeza Loreen a câștigat pentru a doua oară Eurovision Song Contest, cu piesa pop “Tattoo”. Vedeta, care a câștigat prima oară concursul...
Premierul Nicolae Ciucă a transmis, astăzi, un mesaj cu ocazia Zilei naționale de cinstire a martirilor din temnițele comuniste, în care...
Unirea Ungheni a fost surclasată, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 6-0, de Corvinul Hunedoara, într-un meci din cea de-a 8-a etapă a...
Rapid București(foto) o conduce pe CSU Sibiu cu 1-0 la general, în finala mică a Ligii Naționale de baschet masculin. Giuleștenii au...
CS Universitatea Craiova și Farul Constanța au terminat, sâmbătă seara, la egalitate, scor 1-1, într-un meci din cea de-a 8-a etapă a fazei...
După aurul de vineri din proba de 500 metri, canoistul Cătălin Chirilă (foto) a câștigat, sâmbătă, și cursa de 1000 metri, urcând din nou...
Aceștia i-au observat pe DN1, în zona Timișul de Sus, în șanțul de la marginea drumului, fiind în pericol să ajungă pe carosabil și să fie...
În 1806, "The Balance and Columbian Repository" a definit cuvântul "cocktail" ca o băutură alcoolică stimulentă cu o mare varietate de lichide,...
Urmează o săptămână importantă pentru elevii de clasa a VIII-a care intenționează să-și continue studiile la licee vocaţionale sau la...
Este vorba despre cele 628 de locuri şi posturi rămase neocupate la sesiunea din toamna anului trecut. Multe locuri sunt la specialităţi...
Preşedintele Recep Tayyip Erdogan se află la cel mai greu test al său de când se află la putere, contracandidatul lui - Kemal Kilicdaroglu -...