Arena Sepsi din Sfântu Gheorghe va găzdui, la sfârşitul acestei săptămâni, Campionatul şi Festivalul Naţional de Gimnastică Ritmică, la...
Camera Deputaţilor a adoptat, ca for decizional, proiectul de lege care îi garantează fiecarui cetăţean dreptul la un cont bancar în care să i...
Aproape 200 de participanţi vor propune peste 500 de evenimente editoriale, care se vor desfăşura deopotrivă în cele cinci spaţii amenajate în...
50 de medicamente inovative vor intra, în curând, în proces de decontare, au precizat, în context, autorităţile. Ministrul sănătății,...
Bacăul a găzduit timp de trei zile întrecerile Campionatului Național de Poliatlon pentru copii cu vârsta între 10 și 12 ani. Evenimentul a...
Asta începând cu 4 decembrie, după ce vineri, pe 24 noiembrie, clădirea renovată şi extinsă va fi inaugurată. Instanţele mureşene au...
Paracetamolul este un medicament arhicunoscut , motiv pentru care este considerat de mulți drept un medicament banal. Trebuie știut, însă, că...
Concursul de alergare 4 Run 4 Fun continuă sâmbătă, 25 noiembrie, de la ora 19.00, la Târgu Mureș, cu cea de-a treia etapă a competiției,...
Aceasta va găzdui o sală de evenimente, un cabinet psihologic, o sală de sport, un laborator de informatică, o sală de conferinţe şi o...
Conform unui comunicat remis de instituţia de învăţământ superior, acestora li se adaugă alţi 90 de tineri, care, în primul semestru, au...
Vă sunt destinate muzici & povești faine, faine de tot. Spre exemplu, acelea ale texanului Townes van Zandt (1944-1997), mult admirat de Bob...
Târgul de Cariere s-a întors la Târgu Mureș cu numeroase oportunități profesionale și angajatori din diverse domenii de activitate. Ofertele...
Componentul secției de haltere a Clubului Sportiv Școlar Târgu Mureș, Zsigmond Izsák, s-a numărat printre performerii Campionatului Național...
Reprezentanții sindicatelor care au membri în cadrul direcțiilor de sănătate publică și ministrul sănătății, Alexandru Rafila, au stabilit...
Federația Sindicatelor din Ministerul Muncii a declanșat astăzi o grevă de avertisment în mai multe instituții din țară subordonate...
Un bărbat în vârstă de 49 de ani este cercetat pentru evaziune fiscală. El este bănuit că, în calitate de administrator al unei societăţi...
Noua sesiune a fost declanșată după 6 luni de amânare din cauza unei firme care a dat în judecată Administraţia Fondului pentru Mediu și care...
Numărul e triplu față de anul trecut, majoritatea pui, ei fiind loviți de mașini sau de tren, în condițiile în care lanurile de porumb sunt...
Grădina Zoologică din Târgu Mureș a anunțat, azi, primirea de noi locatari. Este vorba de cinci pelicani și patru flamingo roz, aduși cu...
La aproape trei luni de începerea anului școlar, elevii din Brașov încă nu primesc produse prin programul „Lapte și corn”. Din cauza...
Zeci de angajaţi de la Casa Judeţeană de Pensii, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Inspectoratul Teritorial de Muncă...
În premieră pentru filarmonica mureșeană, peste 70 de muzicieni vor concerta în Sala de Aur la MusikVerein Viena. Concertul este programat anul...
Primăria municipiului derulează, pentru al treilea an consecutiv, un program de subvenționare a chiriei tinerilor care au reședința sau...
Polițiștii orașului Luduș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduș, au dispus reținerea, pentru o perioadă de 24 de...
Sezonul sărbătorilor, care a început cu Black Friday şi se încheie la finele lunii decembrie, ar urma să fie unul dur pentru retailerii care...
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov a acţionat, noaptea trecută cu 55 de utilaje de deszăpezire, care au răspândit 75 de tone de...
Greva foamei declanșată de președintele Federației Naționale Sindicale „Ambulanța”, Gheorghe Chiș și a celor 8 lideri de sindicat, a...
Un cutremur de 3,4 grade pe Richter s-a produs, în această dimineață, la ora locală 3:55 în zona seismică Vrancea. Institutul Național de...
Deficitul de medici a determinat Ministerele Sănătății și Educației să revină asupra deciziei referitoare la punctajul minim de promovare la...
Materii de bază precum „Matematică”, „Limba română”, „Desen” sau „Sport” stau ascunse în orarele elevilor din școala primară...
În Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti se deschide astăzi cea de-a 30 a ediţie a Târgul internaţional de carte Gaudeamus-Radio România -...
România și-a încheiat campania cu o calificare de pe primul loc în grupa I a preliminariilor Campionatului European de fotbal pentru seniori,...
Membrii Federaţiei Sindicatelor din Ministerul Muncii au anunţat că, astăzi, timp de două ore, va fi grevă de avertisment în semn de protest...
În acest moment traficul rutier este blocat pe DN1, între localitățile Predeal și Brașov, ca urmare a unui accident de circulație ce s-a...
Saxofonistul de origine spaniolă Gianni Gagliardi este invitatul special al Big Band-ului Radio joi, pe 23 noiembrie 2023 (de la 19:00),...
Cele mai frumoase desene de iarnă realizate de copiii din Sfântu Gheorghe vor fi proiectate, în preajma Crăciunului, pe faţada Teatrului 'Tamasi...
Acordul ar determina Israelul să accepte oprirea temporară a ofensivei pentru evacuări şi intrarea ajutoarelor umanitare în Fâşia...
Invitatul emisiunii este inspectorul școlar prof. Ioan Macarie, din cadrul ISJ.Mureș, care va dezbate împreună cu moderatorul Rudy Moca situația...
O decizie similară a fost anunţată şi pentru Croaţia, Finlanda, Grecia şi Polonia. De la Bruxelles are mai multe informaţii corespondentul...
Premierul a dat asigurări că anul viitor taxele şi impozitele nu vor fi majorate şi nici nu vor fi introduse taxe noi. Marcel Ciolacu a precizat...
Preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale Ambulanţa a intrat încă de aseară în greva foamei, iar astăzi s-au alăturat alţi...
Bolile cardiovasculare se situează pe primele locuri în ceea ce privește cauzele de deces la nivel mondial. Prevenția este, așadar, esențială...
Cele două reprezentante ale României în EuropeanLeague la handbal masculin au programate, marți seara, partidele din cea de-a 4-a etapă a fazei...
Naționala de fotbal a României, formată din jucători sub 17 ani, și-a asigurat prezența în Turul de Elită, ultima fază de calificare pentru...
Varianta ocolitoare a municipiului Mediaş a obținut de la Comisia Interministerială avizul favorabil privind reavizarea indicatorilor...
Pompierii din Târgu Mureș au intervenit în urmă cu puțin timp la un accident rutier produs între două autoturisme, pe strada Principală din...
17 echipe de bucătari profesionişti şi amatori şi-au anunţat, până acum, participarea la cea de-a 18-a ediţie a Paradei cârnaţilor, care va...
Creșterile de taxe pentru firme și introducerea unora noi, creșterea salariului minim pe economie dar și costurile vieții tot mai mari pentru...