Ministrul Culturii, Raluca Turcan, anunţă că în cel mai scurt timp vor demara lucrările de execuţie pentru intervenţia în prima urgenţă şi...
Conul din centrul orașului a fost instalat de organizatorii Festivalul Cultural Alternativ Kult și este acoperit de un fular tricotat manual cu o...
Expoziția „Pești din vechimea timpurilor geologice” se deschide săptămâna viitoare la Târgu Mureș. Timp de două luni, aici vor fi expuse...
Preșcolarii din următorul interviu spun că se simt mai „politicoși” atunci când le dăruiesc copiilor nevoiași jucării și...
Centrul Infotrafic al Poliției Române a transmis în această dimineaţă că se circulă în general pe un carosabil umed, cu precipitaţii sub...
Cerul va fi mai mult noros şi local se vor semnala precipitaţii mixte, iar la munte va ninge. Vântul va sufla slab şi moderat, iar temperaturile...
Este promisiunea autorităţilor locale, în noaptea dintre ani, la Braşov. Contractul pentru acesta a fost deja semnat, valoarea lui fiind de...
Patinoarul din Piaţa Sfântul Ioan, din Brașov, a fost deschis oficial cu o demonstraţie din partea micilor patinatori de la Corona şi a...
Dino Parc Râşnov ocupă primul loc în topul parcurilor tematice din România, potrivit premiului "Tripadvisor Travelers Choice...
Festivalul Massif anunţă lansarea abonamentelor BrasoViza, pentru locuitorii din Braşov şi Prahova. Astfel, cu un act de identitate valid, care...
Hala Pieţei Star va fi animată în ziua de 16 decembrie de copiii însoţiţi de părinţi sau bunici, la un nou eveniment organizat de Serviciul...
Considerat cel mai vechi şi bine păstrat obicei din Ţara Făgăraşului, din perioada sărbătorilor de iarnă, cetele de feciori se formează...
Patru persoane au fost rănite, dintre care una grav, aseară, într-un atac armat pe o arteră comercială importantă din Bruxelles, a anunţat...
În Scandinavia continuă turneul final al Campionatului Mondial de handbal feminin, care se desfășoară între 29 noiembrie - 17 decembrie, în...
Vicecampioana României la baschet masculin, CSM Oradea, s-a calificat în faza secundă a grupelor FIBA Europe Cup și face parte din grupa N,...
Grupele Cupei României Betano la fotbal cuprind trei etape, ultima dintre ele fiind programată în aceste zile. Miercuri, 6 decembrie, au avut loc...
Returul „sferturilor” Cupei României la volei masculin a început marți, 5 decembrie, cu partida Arcada Galați – U Cluj 3-0 (în tur...
Campioana României la baschet feminin, Sepsi SIC Sfântu Gheorghe este în grupa A din EuroLigă, având ca adversare pe: Fenerbahce Alagöz Holding...
Așa cum încă nu au dispărut cu totul persoanele care ridică, atât de gingaș, degetul mic al mâinii în care țin ceașca de cafea, vorbirea...
O bombă de aruncător a fost găsită, astăzi, de un bărbat din satul Fundoaia, comuna Sărmaş, în timp ce efectua lucrări de amenajare la...
250 de pacienţi cu tuberculoză au fost diagnosticaţi în cadrul unui proiect gratuit de depistare precoce - screening, diagnostic şi tratament...
Filmul 'Libertate', regizat de Tudor Giurgiu, premiat la mai multe festivaluri naţionale şi internaţionale, va fi prezentat vineri, 8 decembrie,...
Un tricou şi o pereche de mănuşi semnate de renumitul portar de fotbal Helmut Duckadam au fost scoase la licitaţie de către Asociaţia Şcoala...
La această oră, camioanele aşteaptă 12 ore la ieşirea din ţară, în vama Halmeu cu Ucraina, mai mult de 8 ore la Vârşand, la graniţa cu...
Legea fugarilor rămâne o lege bună, necesară, care constituie o pârghie pentru pedepsirea suplimentară a celor care decid că sunt mai presus...
Șoferii care aveau polițe de asigurare la această companie trebuie să apeleze acum la alte societăți pentru RCA. În caz contrar riscă...
Legea privind unele masuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung prevede fuzionarea unor...
Un nou protest a avut loc, azi, la sediul societăţii Carfil SA din Braşov, subsidiară a Companiei Naţionale Romarm. Este pentru a 2-a oară...
Poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale a Poliţiei municipiului Topliţa au fost sesizaţi ieri de către poliţiştii din...
Cu ocazia începerii festivalului “Musical Celebration of Christmas”, joi, 7 decembrie, de la ora 19,00, Filarmonica de stat Târgu Mureș...
Medicii de familie din Harghita au raportat, în ultima săptămână, peste 2.300 de cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare...
Cadouri muzicale cu doar câteva ore întârziate (față de cele aduse pe ascuns, în noaptea care-a trecut, de Moș Nicolae). Ați fost cuminți,...
Acțiunea Asociației „Creștem România Împreună”, desfășurată în perioada 1-24 noiembrie, a reunit peste 1.500 de voluntari care au...
Primăria municipiului Braşov a anunţat, azi, că a implementat un sistem online pentru a permite schiorilor braşoveni care vor să beneficieze de...
Potrivit meteorologilor, de azi de la ora 18:00 până vineri la ora 8:00, vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a ţării, în extindere...
Un număr de 186 de angajaţi de la o firmă de construcţii din Harghita ar putea fi disponibilizaţi colectiv în această lună, demersul fiind...
Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov și Muzeul Național Brukenthal Sibiu vernisează vineri, la ora 12.00, expoziția „Brașovul în imagini...
În perioada septembrie 2023 – ianuarie 2024, la nivelul Poliției Române se derulează Planul național de acțiune „PIROTEHNIC”. Se...
Este o certitudine: o avere mai mare vine cu anumite avantaje care permit mai multe oportunități de economisire. În comparație cu alte clase...
Aceştia au fost pregătiţi de designeri, iar la evenimentul de anul trecut s-au strâns 800.000 de euro. Fondurile sunt destinate programelor prin...
Toți salariații, mai exact 470 de angajați din cadrul societății care activează în industria de apărare, au oprit azi dimineață lucrul...
Iniţiativa care vizează un program naţional de scoatere din pericol a patrimoniului cultural imobil a fost votat în unanimitate de...
Moș Nicolae deschide sărbătorile de iarnă cu neastâmpărul plăcut al celui care dăruiește și bucuria celor pe care îi fericim. Copilașii...
Elevii de la școala gimnazială Mihai Viteazul din Tg.Mureș au împodobit deja bradul, sub care au fost așezate darurile primite de la Moș...
Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă la nivel național, având în vedere creșterea îngrijorătoare a numărului de...
Construcția a stârnit controverse, iar primarul a explicat că respectivul brad nu a fost finanțat de municipalitate și a fost realizat de un ONG...
România și-a încheiat evoluția în Liga B, grupa a 2-a, a Ligii Națiunilor la fotbal feminin, grupă în care le-a avut adversare pe Finlanda,...
România joacă la Campionatul Mondial de handbal feminin pentru senioare, care se desfășoară, între 29 noiembrie - 17 decembrie, în trei țări...