La Braşov se poate achita chiria de parcare pe 2015
Publicat de radiomures, 17 decembrie 2014, 09:15 / actualizat: 26 martie 2015, 10:05
Deţinătorii locurilor de parcare închiriate de la Primăria Braşov îşi pot plăti deja chiria aferentă anului 2015. Pînă ieri, aproape 1.000 de braşoveni îşi achitaseră chiria pentru parcare în contul anului următor.
Alte aproape 800 de locuri de parcare au fost atribuite gratuit unor categorii de persoane îndreptăţite să le primească.
Reprezentanţii Primăriei Braşov ţin să sublinieze faptul că, în conformitate cu articolul 3 din Regulamentul de atribuire şi folosire a locurile de parcare de reşedinţă, adoptat în toamna anului trecut, una dintre condiţiile pentru obţinerea unui astfel de loc de parcare, şi, implicit prelungirea abonamentului, este ca autoturismul să aibă inspecţia tehnică periodică la zi. Reprezentanţii municipalităţii au mai anunţat că locurile de parcare neatribuite pînă acum, vor fi scoase la licitaţie începînd cu luna ianuarie.
Compania ce va câştiga licitaţia, va administra locurile libere. Astfel, cetăţenii care vor folosi acele locuri de parcare, le vor achita apoi la tarif de parcare privată, adică la 1,5 lei pe oră.
Dorin Duşa
Sursa foto: www.bzb.ro