Deficit de 10.000 de locuri în penitenciarele din România
Publicat de radiomures, 13 noiembrie 2014, 12:11
Este și motivul pentru care țara noastră se află pe locul întâi la condamnările CEDO, a declarat ieri, la Sighișoara, ministrul Justiției, Robert Cazanciuc.
Construcția unui penitenciar costă în jur de 100 de milioane de euro, bani cu care se pot face 5-6 sedii de instanță, a spus ministrul.
În momentul de față 27 de sedii de instanță din reședințe de județ ar trebui reabilitate, acesta fiind și motivul pentru care o echipă de experți francezi va veni curând în țara noastră.
Ministrul Cazanciuc mai spune că România nu are posibilitatea să construiască penitenciare, date fiind costurile extrem de ridicate.
Singura soluție sunt proiectele europene.
România şi Italia vor sesiza Comisia Europeană pentru lipsa locurilor din penitenciare.
Cristina Bulbescu