Târgumureșenii au căutat astăzi speranță la Târgul de Cariere
Publicat de Rotar Mirela, 10 mai 2022, 14:26
Târgul de Cariere a adus astăzi la Teatrul Național din Târgu Mureș peste 30 de companii care au oferit locuri de muncă pentru toată lumea.
Angajatorii au căutat atât candidați cu studii și cu experiență, cât și începători, și chiar și studenți care au nevoie de un start în carieră.
Reprezentantul organizatorilor, Maria Petruța:
Aici pot interacționa cu reprezentanții a peste 30 de companii, care oferă mii de oportunități profesionale celor prezenți, pot împărtăși idei, pot să obțină sfaturi utile care să le fie de folos în carieră și pot să-și deschidă noi orizonturi.
Cei mai mulți candidați care au trecut astăzi pe la Teatrul Național nu au un loc de muncă, dar unii au testat piața, cu intenția de a găsi ceva mai bun.
Angajatorii își doresc de la viitorii angajați seriozitate și disciplină, iar pentru un om valoros sunt dispuși să treacă cu vederea obstacolul experienței sau al vârstei:
Oamenii, în general, vor să schimbe domeniul în care au lucrat. De multe luni am nevoie cam de 30 de oameni. Deși au baza de date, poate au diplomă dar nu au vechime, poate dacă au vechime sunt obosiți, din cauza sănătății, să lucreze în domeniu. Trebuie să aibă vechime în domeniu, disciplină și atât, vârsta nu contează, la noi niciodată nu a contat, poate să vină și la 50 de ani numai să fie dornic de lucru.
Târgul de Cariere a împlinit anul acesta 16 ani de activitate și este cea mai mare rețea de evenimente de carieră din România și Republica Moldova, reunind sute de angajatori și mii de candidați de două ori pe an, în sezonul de primăvară și cel de toamnă.
Raluca Creț