Jill Biden, întâlnire cu mamele şi profesoarele refugiate din Ucraina

 Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, Jill Biden, şi soţia preşedintelui României, Carmen Iohannis, au discutat, astăzi, la Şcoala Gimnazială ‘Uruguay’ din capitală, cu mame şi profesoare refugiate din Ucraina.

          Mamele din Ucraina le-au explicat celor două doamne greutăţile prin care au trecut de la începutul războiului până la venirea lor în România, dar şi despre ajutorul primit din partea poporului român.

          Discuţiile s-au axat în principal pe nevoia copiilor din ţara vecină României de a învăţa în limba ucraineană.

          Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii a ajuns ieri în România, la Baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu, unde s-a întâlnit cu militarii americani şi ai NATO.

          Vizita în România este parte a unei deplasări de patru zile pe care Jill Biden o efectuează în ţara noastră şi Slovacia pentru a sublinia angajamentul Statelor Unite pentru refugiaţii ucraineni.

Sursa: Agerpres

VIDEOFM

Acum in emisie

Acasă în Ardeal cu MARIA BUTILA

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9745RON9.99999
  • usd 0.1078 1 0.0005

  • chf 5.2532 1 -0.0093

  • aud 3.0342 1 -0.0087

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Scad vânzările imobiliare în Mureș, dar ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este evaluarea făcută pe primele opt lun...

Mureşenii se mobilizează pentru Ziua Naţ...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

La Târgu Mureş acţiunea va începe sâmbăt...

Locuitorii din Luduș și Livezeni, restri...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Centrul de Transfuzie Sanguină din Târgu...

A fost confirmat primul caz de infecţie ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Direcţia de Sănătate Publică Mureş a inf...

Parteneri