Ministrul Agriculturii, așteptat joi la Luduș
Publicat de MIRELA ROTAR, 5 mai 2022, 09:15
Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, se va afla azi într-o scurtă vizită de lucru la Luduș.
În ședința de Guvern de ieri Ministerul Agriculturii a fost mandatat să demareze negocieri pentru menținerea activității fabricii de zahăr TEREOS de la Luduș, pentru continuarea activității de cultivare a sfeclei de zahăr în zonă și implicit a păstrării locurilor de muncă ale salariaților din fabrică.
Astfel, ministrul Chesnoiu însoțit de autoritățile locale se va întâlni în jurul orei 12,00 cu fermierii din zonă și din județ, iar apoi împreună cu președintele interimar al PSD Mureș, Dumitrița Gliga, vor susține declarații de presă la Primăria Luduș, la 13:30.
Într-o postare pe Facebook, prefectul de Mureș, Mara Togănel, își exprimă încrederea că negocierile vor duce la îndeplinirea doleanțelor exprimate de către mureșenii care cultivă sfecla de zahăr. Prefectul își arată susținerea față de solicitările fermierilor mureșeni, pentru a evita ”dispariția în timp a acestei culturi, precum și efectele negative în plan social”.
Virgil Natea