Program special la ,,evidenţa populaţiei” din Braşov, cu ocazia alegerilor
Publicat de radiomures, 30 octombrie 2014, 20:21
Braşovenii, precum şi locuitorii localităţilor arondate, respectiv, Cristian, Ghimbav, Hărman, Prejmer şi Sâmpetru, sunt invitaţi să se adreseze Serviciului de Evidenţă a Persoanelor Braşov, pentru solicitarea documentelor de identitate, astfel încât fiecare persoană să-şi poată exercita dreptul de vot.
În zilele de sâmbătă, 1 noiembrie, între orele 8-16 şi duminică, 2 noiembrie, în intervalul orar 8-21, Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor va elibera actele pentru cererile depuse până la data de 30 octombrie, inclusiv.
Pentru cererile depuse în data de 2 noiembrie, se vor emite cărţi de identitate provizorii valabile 30 de zile, astfel încât toţi cetăţenii cu drept de vot să se poată prezenta la scrutinul electoral.
Vineri, 31 octombrie, nu se primesc cereri pentru emiterea actelor de identitate, însă, se asigură, în intervalul orar 8,30-13,30, eliberarea actelor de identitate, pentru cererile depuse până în data de 29 octombrie, inclusiv, după cum se arată într-un comunicat al Primăriei Braşov.
Dorin Duşa