Grădina Zoologică din Brașov se deschide la sfârșitul lunii august
Publicat de radiomures, 25 iunie 2014, 13:23
Deşi grădina ZOO din Noua ar fi trebuit să îşi deschidă porţile la finele acestei luni, edilii brașoveni au anunțat că, din cauza întârzierii lucrărilor, deschiderea se amână…din nou.
Lucrările de modernizare a Grădinii zoologice din Brașov se apropie de final, însă din cauza întârzierilor, deschiderea oficială este din nou amânată, a declarat recent viceprimarul Adrian Atomei.
Deşi vremea a fost bună în primăvară, lucrările au fost reluate cu o întârziere de peste o lună, din cauza faptului că, Ministerul Mediului, care suportă 75% din valoarea investiţiei, nu a trimis banii la Brașov iar constructorul intrase într-un blocaj.
Nici la ora actuală ministerul nu a alocat toți banii, având o restanță de 5,14 milioane de lei. „Cel mai probabil, aceşti bani vor fi viraţi după finalizarea lucrărilor. Am transmis ministerului mai multe adrese şi sperăm ca la următoarea rectificare a bugetului de stat, să fie prevăzută şi această sumă”, a susţinut viceprimarul Adrian Atomei.
O parte dintre lucrări au fost finalizate deja în întregime, însă mai sunt şi lucrări care au demarat abia de săptămâna trecută, însă nu sunt complexe, iar constructorul a susţinut că vor fi finalizate în cel mult o lună. Printre lucrările finalizate se numără bucătăria furajeră, casa cu ocol, adăpostul şi ţarcul pentru mistreţi şi cel pentru cerbii carpatini, dar şi reamenajarea lacului. De asemenea, sunt aproape de final, şi lucrările la spitalul veterinar, la adăposturile pentru felinele mari şi pe cele la adăposturile pentru păsări. Ceva mai în urmă sunt lucrările de la cuştile păsărilor şi de la corpul de clădire pentru păsări exotice şi reptile dar şi de la adăposturile de râşi şi jaguari şi de amenajare a aleilor şi podeţelor, care nu sunt definitivate.
Săptămâna trecută, au început amenajările la ţarcurile pentru iepuri, vulpi, jderi, cai, ponei, măgari, dar şi cele de extindere a zonei pentru urşi. În scurt timp va intra în reabilitare şi adăpostul pentru maimuţe şi, săptămâna viitoare, vor demara şi amenajările peisagistice.
Prin acest proiect de modernizare suprafaţa Grădinii Zoologice din Brașov va fi extinsă de la 4 la 10 hectare, iar edilii au în vedere ca, pe viitor, parcul să se extindă şi mai mult, astfel ca la Braşov să fie aduse şi alte specii de animale.
Vali Blajovan