Certificatul verde pentru călătoriile intra-europene este valabil 9 luni fără doza booster

Uniunea Europeană limitează de astăzi la 9 luni valabilitatea certificatului verde pentru călătoriile intra-europene după vaccinarea anti-COVID-19 cu schema completă alcătuită din două doze (sau o doză în cazul vaccinului Johnson & Johnson).

De astăzi intră în vigoare şi noile norme privind înscrierea dozelor ”booster” pe certificate.

Conform noilor reguli, statele membre nu ar trebui să mai impună perioade diferite de acceptare a certificatelor, iar termenul de 9 luni se aplică numai documentelor de vaccinare folosite la călătorii în Uniune. În schimb, statele membre pot aplica norme diferite atunci când utilizează certificatul în context intern, dar Comisia Europeană le solicită să se alinieze şi în acest caz la perioada de nouă luni stabilită la nivelul Uniunii.

Începând de astăzi trebuie puse în aplicare şi noi norme privind introducerea în certificate a administrării dozelor de rapel, care vor fi înregistrate pe documente astfel: trei din trei pentru doza booster, doi din unu pentru doza de rapel în urma unei vaccinări cu doză unică sau pentru o doză dintr-un vaccin cu două doze administrat unei persoane vindecate.

Certificatele care au fost eliberate în mod diferit înainte de această clarificare trebuie corectate şi eliberate din nou pentru a se asigura o distincţie între dozele de rapel şi situaţia vaccinării primare complete, adică vaccinuri prevăzute cu două doze sau cele dintr-o singură doză. Comisarul pentru justiţie, Didier Reynders, a explicat că durata de acceptare a certificatelor de vaccinare reflectă scăderea puterii de protecţie a vaccinului şi subliniază importanţa administrării unui rapel.

Şi România trebuie să se adapteze în curînd regulilor europene cu privire la certificatul digital COVID-19, a apreciat Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

Până la o nouă reglementare, a precizat Arafat, certificatul este valabil pentru intrarea în ţară şi pentru accesul în magazine, restaurante sau teatre şi pentru persoanele care nu au doza booster.

Sursa: RRA

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9766RON0.00030
  • usd 1.1541 1 -0.0034

  • chf 5.2945 1 0.00030

  • aud 3.0880 1 0.00050

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

A încetat din viață Ioan Ceaușescu, fond...

Stan Lucian | Citeste articolul

Întreaga echipă SIMFEST este profund înd...

Sediul Pompierilor din Târgu Mureş, reab...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Evenimentul prilejuit de inaugurarea sed...

La Târgu Mureş începe azi ”Noaptea Albă ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Evenimentul se desfășoară în perioada 4-...

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Un nou grup de 74 de cetățeni români și ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Un nou grup de 74 de cetățeni români și ...

Parteneri