Militarii mureşeni au sărbătorit Ziua Armatei
Publicat de radiomures, 25 octombrie 2013, 14:29
La Tîrgu-Mureş manifestările au început la ora 10, cu discursurile oficialilor, urmate de depunerea de coroane în onoarea celor căzuţi pe câmpul de luptă.
Militarii au oferit şi un moment de spectacol, prin defilarea gărzii de onoare şi prezentarea tehnicii militare.
Manifestări similare au fost organizate la „Monumentul eroilor” de la Oarba de Mureş şi la Târnăveni.
La evenimentul de la Tîrgu-Mureş a participat şi viceprim-ministrul Gabriel Oprea, care i-a amintit şi pe cei care şi-au dat viaţa pentru ţară.
Au fost prezenţi şi câţiva dintre eroii neamului, veterani de război, care îşi amintesc şi acum de vremurile grele de demult.
Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Ciprian Dobre, le-a reamintit militarilor cât de important e rolul lor în menţinerea stabilităţii naţionale
La 25 octombrie 1944, militarii Diviziei a 9-a Infanterie au degajat, la Carei, ultima brazdă de pământ românesc aflată sub ocupaţia hortistă.
Ziua Armatei Române semnifică data eliberării totale a nord-vestului Transilvaniei de sub ocupaţie străină.
Raluca Creţ