Proiect pentru rezolvarea termoficării în municipiul Făgăras
Publicat de radiomures, 13 noiembrie 2013, 16:29
Consiliul Judeţean Braşov a finalizat proiectul care vizează reabilitarea reţelei de termoficare, eficientizarea sistemului, cu centrale de cogenerare, folosind biomasa.
Proiectul va fi finanțat cu fonduri europene, iar autoritățile speră ca în acest fel să se rezolve problema termoficării în sistem centralizat din municipiul Făgăraş. Consiliul Județean Brașov a contactat Ministerul Energiei, care va finanța o parte din proiect, folosind fonduri alocate la capitolul eficientizare energetică. În acest moment, în prag de iarnă, făgărăşenii au probleme foarte mari cu încălzirea, deoarece firma care se ocupă de prestarea acestui serviciu se află în insolvență. În sistem au mai rămas branşate aproximativ 2.000 de apartamente, care trebuie să suporte pierderi pentru 10.000 de apartamente.
Dorin Duşa