Bugetul CJ Mureş a fost suplimentat cu 2 milioane de lei
Publicat de radiomures, 5 septembrie 2013, 17:32
Consilierii judeţeni au aprobat azi rectificarea pozitivă de buget.
Vor primi mai mulţi bani pentru dezvoltare şi investiţii spitalele din Tg-Mureş şi Târnăveni, dar şi Aeroportul „Transilvania” Tg.Mureş.
Consilierii judeţeni au mai votat o suplimentare de buget de peste 400.000 de lei pentru instituţiile de cultură din Mureş, fonduri obţinute de acestea în prin parteneriate, sponsorizări sau donaţii.
Şi Camera Agricolă Mureş primeşte bani în plus, aproape 300 de mii de lei, de la Ministerul Agriculturii .
Excedentul financiar a fost distribuit, potrivit cererilor, la Direcţia de evidenţă a Persoanelor, Centrul şcolar pentru Incluziune nr.2, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, Filarmonica de Stat, Căminul pentru persoane vârstnice Ideciu sau Direcţia pentru Protecţia Copilului .
Vali Russu