Braşov – Mureş – Covasna – Harghita, formula perfectă de asociere
Publicat de radiomures, 4 iulie 2013, 18:03
Braşov – Mureş – Covasna – Harghita este formula perfectă de asociere într-o regiune.
Condiţia esenţială pentru ca regionalizarea să aibă efecte pragmatice este ca regiunile să aibă cel puţin un milion cinci sute de mii de locuitori a spus senatorul PDL, Nicolae Vlad Popa, într-o conferinţă de presă.
El spune că formula propusă de vicepremierul Liviu Dragnea depăşeşte cu mult această cifră şi va face ca atragerea fondurilor europene să fie mult mai mică. Din punctul său de vedere, împărtăşit şi de alţi colegi parlamentari, esenţial este ca regiunile să fie formate dintr-un număr de judeţe a căror număr de locuitori să nu depăşească mult această cifră.
Senatorul Nicolae Vlad Popa crede că din Regiunea Centru ar trebui să facă parte 4 judeţe: Braşov, Mureş, Covasna şi Harghita, cu capitala la Braşov.
Senatorul braşovean este de părere că ar trebui organizate referendumuri în cele patru judeţe, prin care cetăţenii să fie întrebaţi dacă sunt de acord cu această formulă de asociere.
Cele patru referendumuri, spune NV Popa, ar convinge autorităţile de la Bucureşti că regionalizarea nu se face în afara voinţei cetăţenilor.
Nicoleta Ghişa