Lucrările de reparaţii în şcoli, blocate la Braşov
Publicat de radiomures, 31 mai 2013, 10:23
Demararea lucrărilor de reabilitare şi igienizare a şcolilor braşovene a fost blocată.
Deşi Primăria dispune de fondurile necesare, blocajul se datorează celor două firme de construcţii, contestatare ale licitaţiei.
Din 27 de firme participante au fost alese 10, pe criterii de ofertă-preţ avantajos. Două firme însă au contestat această alegere şi astfel s-a ajuns in instanţă, a declarat viceprimarul Braşovului, Răzvan Popa.
Din experienţa anterioară, nici o contestaţie asemănătoare ajunsă în instanţă nu a fost soluţionată în mai puţin de şase luni, mai spune viceprimarul. Dacă situaţia se repetă, procesul ar putea dura mai mult decît vacanţa de vară, iar cele zece firme nu vor putea face niciun fel de lucrări în şcoli. Ce este şi mai grav este faptul că şcolile riscă să nu primească avizele de funcţionare pentru următorul an şcolar.
Municipalitatea braşoveană caută soluţii de deblocare a licitaţiei iar viceprimarul Răzvan Popa spune că va cere parlamentarilor modificarea Legii Achiziţiilor Publice.
Contractul-cadru pentru reparaţii la şcoli are o valoare de 3,4 milioane lei şi o valabilitate de patru ani.
Vali Blajovan