Autobuz spre Poiana Brașov, pentru bicicliști
Publicat de radiomures, 19 iunie 2013, 13:14
Bicicliştii din Brașov au formulat mai multe solicitări pentru a putea avea acces în autobuzele RAT pe linia de Poiana Brașov.
Viceprimarul Răzvan Popa a promis că se va elabora un plan pentru ca în vara aceasta, să se rezolve problema transportului bicicletei în autobuz, pe linia de Poiana Brașov.
Autobuzele ar urma să circule doar în weekend, după un orar şi cu tarife ce vor fi stabilite de Primărie.
Până acum câțiva ani, se putea transporta bicicleta cu autobuzul cu condiția achiziţionării a încă unui bilet. Însă, din cauza reclamațiilor celorlalţi călători, acestă facilitate a fost sistată. Mai mult, la ora actuală este considerată contravenție și se sancţionează cu amendă de la 100 la 500 de lei.
Vali Blajovan