Sute de târgumureşeni au manifestat împotriva avorturilor
„Spune DA Vieţii!”, „Copiii vor viaţă şi nu moarte!”, „Viaţa începe de la concepţie!”, „Doctore, spune-i mamei să mă nască!” sunt câteva din sloganurile purtate de cei peste 200 de participanţi la a doua ediţie a Marşului pentru Viaţa ce a avut loc astăzi la Tîrgu-Mureş.
Manifestarea a început în Piaţa Teatrului după care a fost înconjurat centrul oraşului într-un marş al tăcerii. La final, toţi cei interesaţi au putut viziona un film documentar la Cinematograful Arta.
A fost lansat şi un apel la adresa cadrelor medicale pentru a apăra viaţa, aşa cum au jurat să o facă.
Persoanele care au participat la această acţiune au dorit să facă o jertfă, înfruntând frigul, pentru ca Viaţa să fie susţinută.
Manifestarea fost organizată de Protopopiatul greco-catolic alături de Primăria Municipiului Tîrgu-Mureş. Li s-au alăturat Liga Tineretului Ortodox, Biserica penticostală şi Fundaţiile Mater şi Kiwi.
Marşul pentru Viaţă a fost susţinut concomitent în peste 20 de oraşe din România. Astfel de acţiuni provita au loc în întreaga lume, în preajma sărbătorii Bunavestire.
Cristina Bulbescu
Sursa: RTM