UVR protestează împotriva negocierilor cu UDMR
Publicat de radiomures, 12 decembrie 2012, 00:00
Uniunea Naţională Vatra Românească protestează împotriva deciziei USL de a purta negocieri cu UDMR.
Preşedintele Uniunii Naţionale Vatra Românească, Florin Oproiescu, consideră că astfel USL şi-ar încălca promisiunile electorale.
Acesta a spus că gestul liderilor USL prin intenţia de cooptare a UDMR la guvernare ‘poate deveni dincolo de orice calcul politic un act de trădare naţională’ şi că acest fapt nu ar exprima altceva decât ‘dispreţul profund al oamenilor politici români faţă de electorat şi interesele naţionale ale României’
‘Uniunea Naţională Vatra Românească face apel la toţi membrii şi simpatizanţii săi să-şi exprime public opoziţia faţă de încălcarea promisiunilor electorale în baza cărora şi-au dat votul candidaţilor USL şi să se delimiteze clar faţă de intenţia USL de a coopta la guvernare UDMR care, după cum se ştie, are drept obiective desfiinţarea statului naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil cu obiectiv major federalizarea României’, a declarat liderul UNVR, , într-o conferinţă de presă.
Valeriu Russu