Sprijin financiar pentru Şcoala specială din comuna Bilbor
Publicat de radiomures, 28 decembrie 2012, 00:00
Consiliul Judeţean Harghita a alocat, recent, un sprijin Şcolii speciale din comuna Bilbor, pentru remedierea unei defecţiuni la sistemul de canalizare. Potrivit Biroului de Presă al Consiliului Judeţean Harghita, instituţia şcolară a anunţat că are nevoie de 1700 de lei pentru reparaţii la sistemul de canalizare, sumă care a fost alocată în cel mai scurt timp. Sursa citată a menţionat că una dintre preocupările Consiliului Județean Harghita este reprezentată de asigurarea condițiilor necesare pentru ca tinerii din județ să rămână pe tărâmurile natale și să contribuie la prosperitatea zonei. Pentru aceasta, consiliul județean a hotărât să sprijine, în limita posibilităților, buna funcționare a instituțiilor de învățământ.
Ioana Dima